FRUNZULIȚA ȘI FRUNZULIȚĂ
Am plecat la plimbare cu frunza pe cap,
La cules de ghinde puse prin dulap,
Un depozit mare ... am făcut,
Toată iarna să ronțăi în tăcut.
O certai pe soața mea Frunzulița,
Că plecă goală ca ștrengărița,
Puse frunza numai pe copac,
Floare la mijloc numai eu s-o plac.
Și ca ... să mă oprească din certat,
Luă coșul cu ghinde și l-a răsturnat!
Îl puse pe Frunzuliță la treabă,
Ajutor de-acum chiar n-o să mai vadă!
Plecă prin codrul des şi pe răcoare,
Ca să-i mai treacă de supărare!
Cu gândul la o stea pe cerul mare,
Tare şi-ar dori chiar acum să zboare,
Sufletu-i în-întuneric, nu mai are stare.
Pe pământ aşa s-a vrut, demult,
Într-un târziu auzise un cuvânt,
Îi trecuse un fior pe-o aripă de vânt,
C-ar mai fi o alinare, fără a fi cult.
Acum regretă că nu se trezise,
Cum scânteia din ea adormise,
Dar niciodată nu-i prea târziu,
Căutându-l pe Dumnezeul
cel viu!
