SUZI MIREA
DeviŢA ŞI-A TREZIT ZEIŢA
Volum de Poezii
cu
DEVIŢE DIN REGATELE DEVICE
***
12 mai 2017
11 mai 2017
ÎNTR-UN JOC DE CUVINTE
În loc de prefaţă
******
ÎNTR-UN JOC DE CUVINTE
Un foc de cuvinte,
În culori înfăptuite,
Stau să fie clădite,
În Poezie, definite.
Un foc de cuvinte,
Acum, să fie rostite,
Și de buze amețite,
În mister învăluite.
Într-o gamă variată,
De cuvinte e jucată,
Pe cățel și pe pisică,
Să le descrii fără frică.
Pe brazii, cu conașii,
Şi pe munții-ei, trufașii,
Se întrec în – Poezie,
Cu ursu' într-o veselie.
Într-un foc de cuvinte,
N-are rost să fii cuminte,
Lasă-le să fie rostite,
Menirea-i lor să fie auzite.
Într-o mare de cuvinte,
Albastră cu sirene multe,
Pe nisipul cel fierbinte,
Te iubesc și în tăcute.
Vântu-mi bate pe la urechi,
Și-mi șopti să nu mai plec,
Să-l descriu în cartea mea,
În cuvinte de laudă mă vrea.
Și pădurea cea semeață,
De pe munt' ea se înalță,
În cuvinte de verdeață,
O descriu în a sa eleganță.
Cu poieni și poienițe,
Ce dansează și zeițe,
Într-un basm de cuvinte,
Adorate sunt, de copilițe.
În joc cuprinde-o și pe floare,
Cuprinsă-n focul cel din soare,
Ești cu mult prea visătoare,
În jocul de cuvinte, amețitoare.
Și –, Într-un joc de cuvinte,
La foc de tabără plăsmuite,
Ne adunăm să fie dezvăluite,
În basme cu zâne-s povestite –
De la îngerii naturii,
Ne sunt amintite!!!
SUZI MIREA
10 mai 2017
FRUNZULIȚĂ CU FRUNZULIȚA
FRUNZULIȚA ȘI FRUNZULIȚĂ
Am plecat la plimbare cu frunza pe cap,
La cules de ghinde puse prin dulap,
Un depozit mare ... am făcut,
Toată iarna să ronțăi în tăcut.
O certai pe soața mea Frunzulița,
Că plecă goală ca ștrengărița,
Puse frunza numai pe copac,
Floare la mijloc numai eu s-o plac.
Și ca ... să mă oprească din certat,
Luă coșul cu ghinde și l-a răsturnat!
Îl puse pe Frunzuliță la treabă,
Ajutor de-acum chiar n-o să mai vadă!
Plecă prin codrul des şi pe răcoare,
Ca să-i mai treacă de supărare!
Cu gândul la o stea pe cerul mare,
Tare şi-ar dori chiar acum să zboare,
Sufletu-i în-întuneric, nu mai are stare.
Pe pământ aşa s-a vrut, demult,
Într-un târziu auzise un cuvânt,
Îi trecuse un fior pe-o aripă de vânt,
C-ar mai fi o alinare, fără a fi cult.
Acum regretă că nu se trezise,
Cum scânteia din ea adormise,
Dar niciodată nu-i prea târziu,
Căutându-l pe Dumnezeul
cel viu!
9 mai 2017
DEVIȚA ȘI-A TREZIT ZEIȚA
II.
DUMNEZEIȚA ȘI-A TREZIT
ZEIȚA
Frunzuliță cu Frunzulița s-au împăcat,
De-acum, și-au destăinuit ce-au în păcat,
Și-ar fi dorit să nu se fi certat,
Tocmai când iarna sosi și nu mai era de alergat.
Prin câmpii și prin pădure,
La cules de micile alune,
Ce trudea din ziuă până-n noapte,
Frunzulița cu coșul ce-l căra în spate!
Și Frunzuliță mult o iubea,
Pentru că el tare se fofilea,
De la muncă și în zadar strigă,
La soața lui că-ncet se mai mișcă.
Iar Frunzulița, și-o deșteptă pe-a sa Zeiță,
Nu mai-era păcălită, de soțul, ce-o ținea sub fustiță,
Îi puse coșu' n brațe și plecă ca ștrengărița,
Prin sat, pe la prieteni, distrându-se ca Zeița!
8 mai 2017
ÎN CĂUTAREA ZEITĂȚII
III.
ÎN CĂUTAREA ZEITĂȚII
Frunzuliță nu mai avu glas să mai răspundă,
Când Frunzulița se trezi la puterea ei înnăscută,
Și – , nu mai era vreme de pierdut,
Prin pădure în căutarea vreunui fruct.
Acum ea, se credea mare Zeiță,
Nu mai pierdea timpul prin a sa căsuță,
Mergea prin sat în căutarea vreunui sfat,
Cum să se descopere să nu mai stea în oftat.
Muncea cu ea în meditații se oferea,
Toată noaptea când privea la o stea,
Și –, se tot gândea, mereu, mereu,
Cum să și-l găsească pe Flacăra Zeu.
Și iarna se-anunță! A venit pe colină!
Nu-i păsa! nici de cămara cu-o singură ghindă,
De-acum ea, se descoperea pe sine,
E singura grijă ce-o are spre definire!
7 mai 2017
FRUNZULIȚA ÎN CĂUTAREA FLĂCĂRII ZEU
IV.
FRUNZULIȚA ÎN CĂUTAREA
FLĂCĂRII ZEU
Și primăvara ce venise ne-anunțată,
De-acum Frunzulița era blândă, transformată,
Ieși pe câmp la adunat ciuperci brumate,
Cu toți-frații din satul cu ființe luminate.
Și Frunzuliță era supărat foc,
În a ei inimă nu mai era deloc,
Toată iarna rătăcise prin nămeți,
Ducând dorul la frumoasele dimineți,
Când era trezit de Frunzulița,
Mângâiat și servit la masă cu cănuța,
De ceai scufundat în rozmarin,
Din parfumul ei prea feminin!
Supărat, Oof, sunt tare supărat,
Că Frunzulița se tot plimbă prin sat,
De mine a uitat și nu-i mai pasă,
Își căuta Zeul, să-i fie mireasă.
Mi s-a arătat și-n vis, îi spuse Frunzulița,
Și-l tot caut, până când, mi-l aduce viața,
Îl simt, mi-e dor, și nu mai pot de dor și-amor,
Tu dragule, îndură-te și-apari, ca un Zeu, p-un nor.
Mă gândesc să scriu a cincea parte,
În această Poezie, ce nu mă desparte,
De-a mea poveste, și nu te rețin,
Voi reveni curând, transformată deplin!
6 mai 2017
ZEIȚA LUNĂ LA ÎNTÂLNIREA CU ZEUL SOARE
V.
ZEIȚA LUNĂ LA ÎNTÂLNIREA
CU ZEUL SOARE
Vara a sosit ... cu a ei vrajă,
Frunzulița plecă cu prietenele pe plajă,
În căutarea Zeului, de Făt-Frumos,
În apele mării în valul cel spumos.
Pe nisipul alb, cu firicele de praf în zare tot privea,
Vântul cel năpraznic, pe la urechile ei, îi șoptea,
Că un val din depărtare se-înălță până la soare,
Cu un Prinț, sincer voinic, coborând pe el călare.
La auzul acestei vești a șoptirii,
Frunzulița se pierdu prin visele-amintirii,
Pentru ea sosi ziua cea mare,
Din această viață trecătoare!
Să-l întâlnească, pe Zeul Flacără Soare.
Nu-și închipui să sosească pe valul nemuririi,
Din oceanul ce cutremură și-un tsunami,
Din valuri ieși triumfător ca un Zeu învingător,
Pe-a lui rază și ținând în brațe o iubire a stelelor!
Frunzulița se pierdu de tot cu firea,
La iubirea ce se făcu soră cu întâlnirea,
Pe o mare și-un ocean învolburat,
Acum, nu-i mai fi frică de păcat.
Flacăra Iubirii, apăruse în viața ei, de Zeiță a Iubirii,
O întâlnire hărăzită și la urmă împlinită, de mica stea a nașterii,
O iubire din stele, se regăsiră, pe nisipuri în mistere,
Două inimi clandestine – își aprinse Flacăra Iubirii Eterne!
5 mai 2017
FIUL SOARELUI ŞI A LUNII DIN CARPAŢI
VI.
FIUL SOARELUI ŞI A LUNII
DIN CARPAŢI
Prinţul Soare şi Prinţesa Lună se iubeau nespus,
Ziua în amiaza mare pe-o felie gem-au pus,
O privighetoare strigă de pe margine de frunză,
Şi la masa lor le cântă că-i mămică şi lăuză!
Un fecior frumos nu-i altul din tot codrul mare,
A sosit în astă lume şi-ntr-o zi de sărbătoare,
Tatăl Soare şi Mama Lună, îngână melodios,
Un vers de cântă împreună, lui Făt-Frumos!
Un arici micuţ pe-aici, primi vestea din tufiş,
Că flăcăul cel din soare se pierdu prin desiş,
La cules de mure, plecat-a fost în zorii zilei ce se duse,
În pădurea cu aluni, se rătăci, până şi soarele apuse.
O căprioară veselă zglobie, îl privi; era îngândurat;
Te voi conduce-acasă, prea devreme s-a înnoptat,
Aşa e vremea pe pământ, timpul vremei s-a scurtat,
De acum, se pregăteşte-o iarnă, să intre-n sat!
Sosi, şi un cerb binevoitor, îl conduse la cerdac,
Unde-l aştepta prinţesa, parcă-i plecat la lac?
Soarele, razele şi le-a retras, m-am pierdut prin frunziş,
Că des mai e, când stau pe mure, nimic de zis!
S-au pus la masă, s-au ospătat cu toate creaturile din sat,
În botez au fost, pe micul prinţ, la râu l-au îmbăiat,
Iar Soarele şi Luna, din razele-i lumina, să-l fi botezat,
Pe micul suflet, în familie de pământeni, s-a aflat în baiat!
Când Soarele şi Luna s-au întruchipat,
O eclipsă pe pământ acum s-a înfiinţat,
Să ne dea de veste că un prinţ s-a născut!
Zarvă mare-n codru ...
Până-n dimineaţă-au petrecut!
Ursu, mierla şi doi pitici voinici au dansat
Toată noaptea, cinci greieri la frunză au valsat,
În suc de mure un glas de cuc le-a cântat,
Până, şi zeiţele din codru s-au minunat!
Petrecuse ca în basmul, cel de pe urmă uitat,
De bunici, adolescenţi şi în tinerii de azi,
Ce nu ştiu a mai râde chiar şi de-i necaz,
Că-i viaţa lor! când pe culme, când supărat.
Un stup de albine au servit-o miere şi urări de bine,
Dimineaţa la desert, că aşa e datina şi mereu se ţine,
Scăldaţi în roua, frunze, vrejuri de miasme,
Trecut-au toţi pe la prinţ cu daruri din basme.
Cu smirnă, tămâie şi aur din munţi-aliniaţi,
De la călugăriţa cu buline, fost-au luminaţi,
Vin cu felinare din bostane, acoperite-n diamanţi,
Pentru: Fiul Soarelui şi a Lunii din Carpaţi!
4 mai 2017
PRINŢUL LENEŞ
VII.
PRINŢUL LENEŞ
Prinţul leneş, dimineaţa nu se-arată,
Până ce ... toată iarba nu-i uscată,
De roua lăsată, pe flori mii, picături vii,
Din noapte când, nu ai vrea să mai revii.
De la Prinţesa ta, dulce-i ca o floare,
Atunci când îi ceri o mică sărutare,
Vine-n grabă pe sub vale la o apă care,
E cu ochii după-o rază, inima o doare.
Prinţul leneş, e pierdut în somn,
Privitorii au rămas ca de lemn,
Soarele a răsărit e pe la amiază,
Numai Prinţul noaptea se distrează.
Ziua doarme şi chiar nu-i pasă,
Un păianjen din tavan se lasă,
Totu-i prăfuit nici la şcoală n-a venit,
Profesoara iar se-ntreabă:
Oare ce-a păţit?
Prinţul leneş o adoră pe noapte,
Când aleargă fluturii pe înserate,
Nu-i păţanie să nu fie prezent,
Pe la şcoală e-tot timpul, absent.
Pădurea e hoinărită toată,
Din ghiocel de primăvară,
Pân’ la
lemnul ce arde-n vatră,
- Fiule, ascultă-l pe-al tău tată!
O carte-n plus să primeşti,
Plină-i cu ale tale poveşti,
De copil năzdrăvan ce eşti,
Înlătură lenea, degrab să creşti.
Prinţii, sunt cu ochii pe prinţese,
Pe pământ viaţa-i cu mirese,
Prin codru şi prin poieniţe,
Nu te lăsa dus de veveriţe.
O viaţă ai priveşte-te-n oglindă,
Ca bătrâneţea-n-ani să te prindă,
Prin albele nopţi cu lună plină, – şi
Braţ la braţ cu mândra-n mână!
3 mai 2017
NUNTĂ MARE LA PALAT
VIII.
NUNTĂ MARE LA PALAT
Veste mare la palat,
Nunta s-a aranjat,
Soarele şi Luna,
Le-au pus cununa.
Prinţul şi Prinţesa,
Au jucat cămeşa,
De îndată logodiţi,
La o casă de prinţi.
Doi părinţi admiraţi,
Două lacrimi vărsaţi,
Tatăl Soare, Mama Lună,
Socrii mari de o lună!
S-au înveselit copacii,
Au cântat săracii,
De-au valsat burlacii,
Clopot au sunat şi macii.
Au cântat şi au dansat,
Toate rudele din sat,
Un arici şi-o mierlă,
Au aranjat cu-o perlă.
Albă, mică, sidefată,
Şi de lună intonată,
Pe un deget aranjată,
Un inel primise-n dată.
Toată frunza din copaci!
Tu vibrează să nu taci!
Din petale de trandafir,
Voalu-e-mbrăcat în zefir.
Mirele primise-n dată,
O cravată-n mov pictată,
Un fluture pus pe revel,
Amicu-de când era tinerel!
Naşii, veni şi ei cu darul,
În joc se prinse cu valul,
Din flori de mărgăritare,
Rochie-şi croise cu volane.
Noaptea se scurse repejor,
Luna se-ascunse după-un nor,
Nuntaşii, ameţiţi usor,
D-un sirop de merişor,
Atins de voinicul soare,
Luna o trimise la culcare,
Din cuptor acum răsare,
Cu lumina lui cea mare,
Pe nuntaşi înveselindu-i,
Cu o rază învelindu-i,
O cărare luminând,
Ajunşi acasă de curând!
Povestii la toţi vecinii,
Din culise mărăcinii,
Ascultă şi ei miraţi,
Cum nunta de-mpăraţi,
Din amândoi taţi,
Un fiu şi-o fiică,
O mamă frumuşică,
În zestre să ne-o daţi!
Şi-n trăsură au fost luaţi,
Dii birjar şi cai-mânaţi,
Prin dealuri şi codri-nalţi,
Munţii noştri din Carpaţi,
Pe o doină din folclor să ne cântaţi,
Suntem la-nceput de drum, cununaţi,
De vrednicul Soare am fost botezaţi,
În iubirea stelelor, fost-am vindecaţi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)